Pe parcursul anului 2019, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a eliberat 151 de Carnete ATA pentru exportul temporar de mărfuri în valoare de peste 100 mln lei.
Numărul solicitanților Carnetului ATA s-a majorat, ceea ce denotă interes sporit față de acest instrument de facilitare a comerțului.
Beneficiarii Carnetelor ATA au fost agenții economici, participanți ai expoziţilor, evenimentelor culturale, care au exportat decoraţii şi recuzită teatrală, mostre pentru expoziţii (îmbrăcăminte, încălţăminte, utilaj, echipament, mobilă), animale şi echipament sportiv. Cele mai multe mărfuri exportate cu Carnetul ATA au fost în România, Germania, Franţa, Spania, Rusia, Ucraina.
Informații suplimentare: tel.: 022-23-88-60, e-mail: [email protected] sau la rubrica Carnet ATA
Nota: Carnetul ATA este un document internațional, eliberat de CCI și vă oferă mai multe beneficii:
- ATA substituie declarația vamală și garanția pentru taxe vamale. Dacă exportul temporar se face fără Carnet ATA atunci agentul economic sau persoana fizică trebuie să solicite autorizare de la vamă, să perfecteze declarația și să garanteze suma drepturilor de import.
- reduce costurile și timpul de trecere a frontierei;
- este valabil 12 luni;
- este recunoscut în 78 de state – permite vizitarea mai multor state în baza unui document;
- mărfurile pot fi transportate cu toate tipurile de transport inclusiv cu autoturismul personal;
- se acceptă și ca declarație de tranzit în țările de tranzit;
Carnetul ATA este aplicabil pentru mai multe tipuri de mărfuri:
- produsele care urmează să fie prezentate la târguri și expoziții, iarmaroace, conferinţe sau alte evenimente similare;
- echipament profesional (computere, echipament de televizare şi radiodifuziune, aparate foto, instrumente muzicale);
- obiecte de artă, confecţii și bijuterii;
- mărfuri importate cu scop educativ, ştiinţific sau cultural;
- mărfurile importate în scop umanitar;
Totodată, nu pot fi transportate cu Carnetul ATA următoarele tipuri de mărfuri: bunurile consumabile; articole din alcool, tutun sau petrol; bunurile destinate înstrăinării; produse alimentare; broşuri destinate pentru consum sau comercializare în afara ţării şi fără a fi restituite; bunuri procesate în lucrări de reparaţie; pietre preţioase.