Astăzi, 28 noiembrie 2023, membrii Biroului Executiv al CCI a RM s-au întrunit în ședința desfășurată online pentru examinarea subiectelor actuale pe agenda instituției camerale, ultima în acest an. În cadrul ședinței a fost aprobat Regulamentul cu privire la Regulile de origine nepreferențială a mărfii, care va întra în vigoare din ianuarie 2024, odată cu prevederile noului cod vamal. Astfel, luând în considerare că din anul viitor întră în vigoare noul cadru normativ în domeniu vamal, CCI a RM ca instituție responsabilă pentru eliberarea certificatelor de origine forma C, a elaborat un Regulament special care cuprinde reguli de origine nepreferențiale.
Regulamentul se bazează pe legislația și practica instituțiilor camerale din statele-membre UE, precum și Ghidul Eurochambres privind regulile de origine nepreferențială a mărfurilor.
Conform Regulamentului țară de origine nepreferențială a mărfurilor se consideră țara sau teritoriu în care mărfurile au fost obținute integral sau au fost supuse unei prelucrări suficiente, conform regulilor stabilite de Regulament. La determinarea originii experții Camerei vor aplica criterii precum marfa obținută integral în țară sau marfa supusă prelucrării suficiente.
Regulamentul cuprinde lista operațiunilor minime, care nu pot fi catalogate drept prelucrare suficientă, regula proporției majore și cazuri speciale care se vor aplica după caz.
Pentru determinarea țării de origine nepreferențiale a mărfii, agenții economici vor putea prezenta documente comerciale, vamale și alte acte ce conțin date/informații ce justifică respectarea regulilor de origine.
Procedura de executare a expertizei de origine și eliberare a certificatelor rămâne neschimbată și se va aplica conform reglementărilor CCI. Detalii link: https://expertiza.chamber.md/documente-oficiale/
În cadrul ședinței membrii Biroului au examinat raportul de activitate a CCI care va fi ulterior prezentat membrilor Consiliului. De asemenea au fost revizuite tarifele pentru serviciile CCI pentru anul viitor și aprobați 6 membrii noi. Agenții economici sunt din Chișinău, Rezina și Edineț, din domeniul tehnologiilor informaționale, construcție, comerț și agricultură care se alătură celor peste 1100 de membri ce se bucură de suportul sistemului Cameral, dar și de avantajele statului de membru.
De menționat că în anul 2023, Registrul Membrilor CCI a fost completat cu 17 companii din diferite regiuni și sectoare ale economiei naționale.
Notă: ”BIROUL EXECUTIV – conduce activitatea Camerei în perioada dintre ședințele Consiliului. Membrii Biroului Executiv se aleg de Consiliul Camerei pe un termen de 5 ani în număr de 15 persoane din rândul membrilor Consiliului (lista membrilor Biroului Executiv 2022-2027). Activitatea Biroului Executiv o conduce președintele Camerei”.